Rapid poate să spună în sfârșit că a dat un tun pe piața transferurilor. Dinu Gheorghe l-a convins pe mijlocașul Ciprian Deac (25 de ani), dar și pe nemții de la Schalke, să accepte împrumutul pentru următorul sezon. Deși de jucător mai trăgeau, cu șanse reale, Steaua și CFR, Deac a ales până la urmă Rapidul.
Oros și Apostol sunt primele două achiziții certe ale Rapidului, care poartă în mod evident amprenta lui Răzvan Lucescu. Aseară, patronul a mai recunoscut un transfer care pare dedicat viitorului fost selecționer: Ciprian Deac. Președintele Dinu Gheorghe s-a deplasat în Germania și a ajuns la un acord cu Schalke 04. Având în vedere că Deac acceptase deja, mutarea este ca și făcută. Mijlocașul va juca un an în Giulești, iar Rapid are și o opțiune de cumpărare definitivă. „Am transferat trei jucători. Doi deja au semnat, Apostol și Oros, iar cu al treilea avem un acord. Mai rămâne să negociem o opțiune cu clubul de la care vine. Este vorba despre Deac, pentru care am dus o bătălie ca la Verdun”, a confirmat Copos.
Încearcă să scape de Cesinha
Aducerea lui Ciprian Deac complică puțin lucrurile în banda stângă a Rapidului, acolo unde Cesinha are șanse minime să mai apară după acest transfer. Surse din cadrul clubului spun că giuleștenii încearcă în această perioadă să-i găsească brazilianului o echipă. Rapid vrea să scape de Cesinha pentru că acesta n-a mai jucat nimic în ultima perioadă și are și un salariu foarte mare, 250.000 de euro pe an. Interesant este că Deac ar urma să primească în Giulești aproximativ aceeași sumă.
„Avem acordul lui Deac pentru un împrumut de un an de la Schalke 04, iar după aceea o opțiune pentru un transfer definitiv”, George Copos, patron Rapid
„În acest moment pot să spun doar că la anul voi juca în alb și vișiniu”, Ciprian Deac, mijlocaș Schalke 04
Bulgarul Pavel Vidanov este al doilea jucător după Candido da Costa căruia Rapid a ales să nu-i activeze clauza de prelungire a contractului
Apostol, doi ani. Oros, cinci
Copos a dezvăluit aseară detaliile contractelor celor doi jucători care au semnat deja un acord cu Rapid. Astfel, Iulian Apostol va juca în Giulești următoarele două sezoane și are opțiune de prelungire pentru încă două, iar Cristian Oros (foto) cinci sezoane. „Am vorbit cu Apostol câteva ore. Este un ardelean get-beget și cred că ne-am găsit deja un lider pentru sezonul viitor. Oros este de mare viitor și de aceea a semnat un contract mai lung”, a afirmat patronul.
Mureșan, supărat pe Deac!
Deși părea că-l are din nou în curte, președinte CFR-ului, Iuliu Mureșan, a pierdut bătălia pentru Deac. „Am avut ieri (n.r. – luni) o înțelegere cu Deac și cu Schalke, aseară trebuia să vină să semneze contractul. Cred că a fost influențat de Răzvan Lucescu. Sunt dezamăgit de Deac, dar nu fac un capăt de țară din asta, oricum acum nu se pune problema să mai vină la noi. Probabil vrea să încerce «farmecul vieții»”, a spus Mureșan pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER